Str. Amiral Balescu
Copilaria mea a locuit la parter, intr-un bloc de pe strada Amiral Balescu. Se trezea in fiecare dimineata in asternuturi albe cu mirosul specific lazii-minune (un cufar care parea fara fund unde restul asternuturilor erau asezate frumos, acompaniate de saculeti cu plante misterioase, frumos mirositoare). Deschidea ochii si de pe geam o intampina un brad batran, stufos si inalt, care parea sa nu se mai termine si care mereu ducea gandurile copilariei la Predeal (singurul “munte” pe care il stia), unde dimineata se bea ceai negru si se manca paine prajita. La capatul patului, dulapul masiv, maro, cu usile lui care nicodata nu se inchideau perfect si lasau sa se intrevada o crapatura de intuneric, nu mai parea atat de infricosator ca seara inainte de culcare. Copilaria mea verifica in fiecare zi cu rabdarea inexplicabila de atunci daca nu cumva ouale impaturite cu grija in vata si ascunse dupa soba, nu cumva clocisera un pui mic si galben. Dimineata copilaria asculta la radio povesti pentru copii, si, intr-o zi, povestitorul a impresionat-o atat de mult incat s-a hotarat sa-l recompenseze si i-a strecurat pe langa difuzor, in aparat, un nasture. Tot cam pe atunci privea uimita cum sosetele bunicului erau carpite cu grija la calcai dupa ce fusese strecurat un bec in ciorap pentru a-l tine bine intins. Eterna intrebare – oare seara se aprinde becul si se poate coase pe intuneric? – i se strecura mereu in gand. Iar seara, dupa o zi obositoare in care se straduise sa invete gandacei mici si rosii sa inoate si facuse casa melcilor intr-un acvariu, se intorcea in asternuturile albe pandind de sub plapuma cu multa atentie dulapul maro, pana cand crapatura de intuneric disparea sub pleoapele care se inchideau si o duceau spre o noua zi – un nou pas catre sfarsitul copilariei.
07/06/2005
“Banuiesc ca m-am apucat de scris doar pentru ca aseara aveam o pofta nebuna si ma gandeam ca o sa recuperez azi. Bineinteles ca acum am obisnuita problema cu gandurile, care parca nu mi se mai concretizeaza. Imi vin in cap doar cuvinte, pe care parca mi-e frica sa le astern pe hartie unele langa altele pentru ca nu care cumva sa descopar cine stie ce chestie “ingrozitoare” despre mintea mea sucita. De fapt, primele cuvinte incep cu D: dor, dorinta, dependenta, disperare, vina, nedumerire, ciuda, chin, inconstienta, prostie, durere, placere, rautate, precautie, maxim, plictiseala, abandon, vis, cosmar, iubire, sinceritate, minciuna, negare, ura, inima, minte, suflet, senzatie, sentiment, autodistrugere, FERICIRE -> Cum adica?! * Trebuie sa ajung sa cunosc si sa inteleg definitia cuvantului adaptata pentru a mi se potrivi.”
